[ X ]
[ X ]
[ X ]
Sondaj: 64% optează pentru un sistem mixt la alegerile parlamentare
3 Martie

Oamenii așteaptă schimbări majore ale sistemului electoral și politic din Republica Moldova. Aceasta este concluzia la care a ajuns Compania de cercetare socio-politică „Intellect-Group”, în urma efectuării primului sondaj în anul 2017, care reprezintă unele tendințe ale societății după alegerile prezidențiale din 2016, informează CURENTUL.

 Potrivit sondajului prezentat astăzi, peste 90% din cei intervievați au declarat că doresc micșorarea numărului de partide politice și de deputați în Parlament, 78% optează pentru un sistem uninominal la alegerile parlamentare, iar 64% s-au pronunțat în favoarea unui sistem electoral mixt.

De asemenea, aproape jumătate din numărul total de respondenți se pronunță în favoarea introducerii votului electronic, iar peste o treime –pentru votul prin corespondență. 58% dintre respondenți sunt de părere că votul uninominal ar oferi condiții egale pentru toți.

Precizare: La realizarea sondajului a fost aplicată metoda anchetei pe bază de chestionar. Chestionarul  a fost administrat de operatori de teren. În cadrul cercetării s-a respectat principiul confidențialității privind protecția persoanelor incluse în eșantion. La sondaj au participat peste 1.300 de respondenți din 35 de regiuni geografice. Interviurile au fost realizate la domiciliu, în perioada 10-20 februarie. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximală de +/- 2,7%.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților