Deputatul independent în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandru Oleinic susține că prețurile la carburanți au crescut pentru a treia oară în ultimele 2 luni. Astfel, parlamentarul declară că, la următoarea ședință a Comisiei economie, buget și finanțe, va solicita includerea în ordinea de zi a proiectului unde propune ca prețul de comercializare a produselor petroliere să fie stabilit de agenții economici în baza unei Metodologii, informează CURENTUL.
„La unele stații motorina s-a scumpit cu 40 bani, benzina cu 50 bani, iar gazul lichefiant cu circa 20 de bani. Potrivit unor experți, în această perioadă benzina s-a scumpit cu aproximativ 2,2 lei/litru (15%), iar motorina cu aproximativ 2 lei (14%)”, susține parlamentarul.
Chiar dacă unii motivează aceste creșteri prin prisma creșterii accizelor la produsele petroliere și majorarea prețului petrolului pe piețele internaționale, Oleinic declară că rămâne pe poziția că este necesară o analiză profundă a situației și inițierea unor măsuri urgente în domeniul respectiv, inclusiv prin revizuirea metodologiei de calculare a prețurilor la produsele petroliere, care astăzi le dictează titularii de licență, adică importatorii.
„Rezistența pentru aceste schimbări este tare… Dar mergem înainte. La următoarea ședință a Comisiei economie, buget și finanțe voi solicita, odată în plus, includerea în ordinea de zi a proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii privind piața produselor petroliere nr.461 din 30.07.200, unde am propus ca prețul de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat se fie stabilit de către agenții economici în baza unei Metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, elaborată, aprobată și supravegheată de către ANRE”, mai susține Oleinic.
La fel, el spune că implementarea acestui proiect de lege ar fundamenta mediul concurențial și repercusiunile pe care le are acest fenomen asupra tuturor consumatorilor.
Cristina Pendea