[ X ]
Solicitarea societății civile! E vorba de schimbările din componența Guvernului, în urma reformei!
12 Decembrie

Societatea civilă a solicitat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, menținerea Ministerul Mediului în componența noii structuri a Guvernului Republicii Moldova, informează CURENTUL.

Președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, Alecu Reniță, a declarat că societatea civilă este neliniștită că în urma Reformei Autorității Publice Centrale, Ministerul Mediului va fi alipit într-o structură mult mai amplă, împreună cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, dar și cu Ministerul Dezvoltării Regionale.

„Comunitatea neguvernamentală de mediu susține reformele instituționale în RM, susține acele reforme care vor aduce pe termen mediu și lung beneficii RM, dar noi dorim ca reformele instituționale să nu se producă în mod mecanic, fără nici o logică instituțională. În acest context, suntem împotriva unor alipiri, dizolvări între instituții, care prin însăși misiunea lor, au atribuții incompatibile”, a precizat el.

Totodată, Reniță a menționat că societatea civilă nu poate să accepte ca o instituție care, practic, are funcții de control/monitorizare să fie împreună cu o instituție care exploatează resursele naturale. „Este evident că, în asemenea instituții, apar conflicte uriașe de interese care în final vor aduce prejudicii unui anumit segment. Societatea civilă a elaborat o scrisoare deschisă semnată de mai multe organizații neguvernamentale, care conține mai multe argumente și care va fi prezentată Prim-ministrului. Suntem deschiși să discutăm”, a conchis Reniță.

Andriana Cheptine

Foto: privesc.eu

 

Inapoi la arhiva noutaților