Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Alla Darovannaia, candidat la funcția de deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a atras atenția asupra problemelor de integritate a candidaților PAS despre care se scrie în presă, informează CURENTUL.
Deputata, în cadrul unei conferințe de presă, a analizat numeroasele investigații jurnalistice în mediul online în care se face referire la cazuri de conflicte de interese, licitații trucate, trafic de influență, fals în acte și alte acte de corupție.
Ea a prezentat materiale din presă despre candidații PAS: Valentina Manic, Zinaida Popa, Petru Puțuntică.
Parlamentarul a făcut apel către organele abilitate – să ia act de publicațiile respective din presă și să vină cu sesizările corespunzătoare.
Potrivit ei, deputații PSRM vor face interpelări de rigoare pentru a urgenta acest proces.
Deputatul a ținut să menționeze că, candidata PAS Nata Albot, care ea însuși a anunțat că se retrage în contextul scandalului cu drogurile, continuă și astăzi să figureze pe „lista galbenă”, pe site-ul CEC.
„Noi, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, credem că oamenii urmăresc aceste știri, cunosc aceste lucruri și vor face concluziile de rigoare”, a conchis Alla Darovannaia.
Cristina Gurez