Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, împreună cu deputatul Ion Groza a făcut un demers către Prim-ministrul țării, Ion Chicu, transmite CURENTUL.
În demers, cei doi solicită Premierului elaborarea unui plan privind revenirea la slujbele religioase.
„Având în vedere că, Comisia pentru situații excepționale planifică, începând cu 27 aprilie, relansarea treptată a activităților economice, am cerut ca Guvernul să ia în considerare elaborarea unui plan similar pentru reluarea slujbelor religioase. Considerăm că reluarea serviciilor divine comune ar putea fi permisă cu condiția respectării unui set de criterii și reguli clare care ar permite revenirea în siguranță a enoriașilor în lăcașele de închinare. Mai jos pueți vedea demersul integral”, se spune în demers.
Cristina Parfeni