[ X ]
Soiuri de zmeur din SUA fructifică în luna octombrie
3 Octombrie

Soiurile de zmeur importate acum un an de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) din SUA au dat prima recoltă. În luna octombrie, soiurile Nova și Caroline fructifică din plin și oferă până la 1,5 kg de fructe per plantă, transmite CURENTUL.

Vasile Găina, fermierul care a acceptat să găzduiască testarea soiurilor în gospodăria sa, susține că este mulțumit de performanța acestor soiurile care au fructe ferme, dulci și fructifică mult mai târziu de cât sezonul obișnuit pentru zmeură. ”Suntem deja la al cincilea cules, dar pe plante mai sunt multe fructe care urmează să se coacă”, a precizat fermierul.

Agricultorul consideră că performanța plantelor se datorează și sistemului antigrindină în valoare de circa 200 de mii de lei, instalat în plantația de zmeur cu ajutorul proiectului USAID/APM. Acest sistem oferă protecție în cazul ploilor și grindinei, dar, totodată, asigură umbră plantelor în zilele toride.

Fructele produse de soiurile din USA sunt de dimensiuni mari, au culoare atractivă, sunt ferme și cu posibilități de păstrare îndelungată și transportare la distante lungi, comparativ cu soiurile actuale cultivate în Moldova. Aceste caracteristici ale zmeurei, care de regulă sunt extrem de perisabile, oferă fermierilor mai multe posibilități de a livra pe piața locală și pe cea externă fructe de calitate.

Oleg Calestru, specialist în cadrul proiectului USAID/APM, a declarat că în 2018 au fost importate în Republica Moldova soiurile sezoniere de zmeur Latham, Nova, Killarney și soiul remontant de zmeur Caroline, care fructifică până toamna târziu. Soiurile de zmeur au fost importate din pepiniere din California și Massachusetts, SUA.

Noile soiuri au fost importate pentru ca fermierii din Moldova să diversifice soiurile de pomușoare care fructifică perioade îndelungate și pot fi ușor transportate spre piața internă și externă. Soiurile care vor demonstra performanță înaltă vor fi propuse pentru înregistrare în Catalogul soiurilor de plante, a menționat reprezentantul proiectului USAID/APM.

Materialul săditor a fost plantat în câmp în luna iunie-iulie 2018 și s-a adaptat foarte bine la condițiile climaterice din Republica Moldova. Soiurile noi sunt testate din perspectiva adaptabilității la condițiile pedoclimatice din RM, rezistența la boli și dăunători, calității fructelor etc. Conform estimărilor, aceste soiuri, în cazul respectării tehnologiei de producere, pot oferi o recoltă de 10 – 30 tone per hectar, în funcție de soiul și sistemul de cultură adoptat.

Actualmente, în Republica Moldova sunt înregistrate 2 soiuri de zmeur. Zmeura este printre cele mai cultivate culturi bacifere (pomușoare) în Moldova, după căpșună. În 2018, în Moldova au fost înregistrate circa 900 de hectare plantate cu zmeur.

Cristina Pendea

IMG_3362 8 7 6 2 1

Inapoi la arhiva noutaților