Un șofer în stare de ebrietate a fost depistat de un echipaj mixt în municipiul Bălți.
Potrivit informațiilor, în seara zilei de ieri, un echipaj format dintr-un carabinier al Direcției regionale „Nord” și un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți, aflat în serviciul de reacționare operativă, a observat un automobil de model „Great Wall Hover” care se deplasa haotic pe o stradă din oraș.
Autoturismul a fost stopat pentru verificări. În timpul discuțiilor cu șoferul, un bărbat în vârstă de 56 de ani, oamenii legii au constatat un miros puternic de alcool.
Conducătorul auto a fost înlăturat de la volan, iar vehiculul a fost evacuat la o parcare specială. Ulterior, bărbatul a fost testat alcoolscopic cu aparatul „Drager”, rezultatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool în aerul expirat.
Cazul este documentat, iar alte circumstanțe urmează a fi stabilite.