Doru Petruți, directorul Companiei de cercetare sociologică IMAS – Cercetare și Strategii S.R.L., astăzi, în cadrul prezentării rezultatelor studiului Barometrul Socio-Politic februarie 2022, a reiterat deschiderea sa și a companiei pe care o conduce de a discuta și analiza împreună cu politicienii rezultatele sondajelor pe care le realizează, informează CURENTUL.
El a amintit că, urmare a prezentării a Barometrului din noiembrie 2021, în adresa sa și a companiei au fost lansate mai multe acuzații și injurii.
„Reiterez pentru cei care doresc să discute deschis și constructiv – suntem mereu deschiși să discutăm rezultatele, să explicăm fenomenele – guvernării și altor actori politici”, a declarat sociologul.
Doru Petruți a remarcat, totodată, că rezultatele sondajelor sunt cenzurate de anumite surse media.
„Am avut și explicații de ce nu sunt discutate, nu sunt invitații și analize. Eu personal nu am nevoie de justificări și explicații. Dacă cenzura face parte din modelul acestor vremuri democratice… Putem constata că nici pe vremea lui Filat, Plahotniuc, Dodon nu se întâmplau asemenea lucruri. Datele sondajelor erau preluate și discutate. Nu contează dacă sunt cenzurate, contează ca rezultatele să fie citite și discutate de reprezentanții puterii, presei, chiar și fiind închiși undeva… Important este mesajul transmis de cetățeni și acest lucru nu trebuie ignorat de actorul politic care are putere și decizie”, a subliniat el, în debutul prezentării.
Cristina Gurez