Mai multe organizații ale societății civile, care au protestat împotriva modificării sistemului electoral, solicitând autorităților publice din Republica Moldova retragerea acestei inițiative de pe ordinea de zi, cer anularea inițiativei de schimbare a sistemului electoral, informează CURENTUL.
Dumitru Alaiba, directorul de programe din cadrul Centrului de Politici și Reforme din Republica Moldova , a accentuat că, „conștiința națională trebuie să se trezească și să realizeze riscurile schimbării sistemului electoral”.
„Dezbaterile pe care le organizează și la care ne invită poartă mai degrabă semnele unei consultări mimate, or autoritățile noastre nu fac consultări, ni se spune din start că noi oricum o să votăm, apoi poftiți la aceste dezbateri. Suntem absolut convinși că, această inițiativă avantajează doar două partide care sunt la guvernare, se țintește anume spre spurcarea valorilor democratice. Misiunea noastră este să sensibilizăm opinia publică națională referitor la riscurile acestei inițiative, mulțumim celor care țin la țara noastră și care susțin această cauză. Solicităm insistent autorităților retragerea acestei inițiative de pe orice ordine de zi, anularea retragerii inițiativei de schimbare a sistemului electoral”, a declarat Alaiba.
Lilia Carasciuc, directoarea Transparency Moldova, a accentuat că Republica Moldova are nevoie de o clasă politică nouă, decât de un nou sistem electoral. „Suntem invitați la un subiect foarte serios și suntem chemați la sfârșitul săptămânii, de aceea noi am perceput ca un fel de „hai davai ce mai vreți și voi”. Opinia pe care a remis-o Comisia de la Veneția nu a fost o noutate, noi apreciem faptul că, Comisia de la Veneția ia atitudine față de poziția societății civile, este foarte corect că au cerut un consens larg din partea partidelor. Noi vom participa în calitate de societate civilă, dar este important cât de corecte vor fi și transparente aceste dezbateri. Trebuie să schimbăm clasa politică din R. Moldova, mai degrabă decât sistemul electoral”, a spus ea.
Anastasia Borta