Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vitalii Evtodiev, în cadrul unui briefing de presă, a vorbit despre unele acțiuni ilegale prin care urmează a fi încălcat dreptul la vot al cetățenilor din localitățile din stânga Nistrului, informează CURENTUL.
Parlamentarul a evidențiat că, aceleași partide care se luptă pentru dreptul de a vota al diasporei, încalcă același drept al cetățenilor din estul Republicii Moldova.
„Am văzut propunerile unui fost președinte al Curții Constituționale, cetățean român – că votul cetățenilor din stânga Nistrului trebuie interzis. Iar Promo-LEX, ieri, a propus închiderea a 3 secții de votare, care pentru prima dată se deschid la Bender și Corjova. Precizez că Bender e pe malul drept al Nistrului și acolo sunt mai multe instituții subordonate Chișinăului, iar Corjova e localitate subordonată autorităților de la Chișinău”, a declarat el.
Evtodiev a amintit și de „acțiunile ilegale organizate de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la prezidențialele din 2020” – când au fost blocate drumurile și accesul cetățenilor la secțiile de vot.
„Avem informații că sunt deja pregătite grupuri de persoane agresive care vor încerca să blocheze accesul cetățenilor din estul țării la vot. Condamn ferm toate aceste acțiuni ilegale de încălcare a dreptului de vot. Chem partenerii externi și observatorii să monitorizeze procesul întru garantarea dreptului la vot a cetățenilor. Solicit partidelor politice să nu încalce Constituția. Cer Comisiei Electorale Centrale, Poliției, Serviciului Informații și Securitate, Procuraturii Generale să întreprindă toate măsurile necesare pentru respectarea dreptului la vot”, a menționat deputatul.
Cristina Gurez