[ X ]
Socialiștii vor face o interpelare către Președinție. Este vorba despre întâlnirea cu judecătorii de săptămâna trecută!
9 Februarie

Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) vor adresa o interpelare către Președinție privind întâlnirea de săptămâna trecută a Președintelui țării, Maia Sandu, cu unii judecători despre care nu s-a vorbit în presă, transmite CURENTUL.

Deputatul Vasile Bolea a menționat că, această întâlnire poate fi catalogată drept o încercare de ingerință în activitatea judecătorilor din țară.

„Dacă doamna Președinte consideră că urmează să discute măsuri pentru impulsionarea reformei justiției, considerăm că întâlnirea trebuie să se facă cu Consiliul Superior al Magistraturii. Orice activitate în acest domeniu legat de politica din domeniul justiției urmează a fi făcute în corespundere cu acea strategie de reformare a justiției adoptată la finele anului trecut de către Parlament. Avem mai multe întrebări”, a spus Vasile Bolea.

Deputatul Grigore Novac a spus care sunt întrebările adresate în interpelare.

„Care a fost scopul și agenda acestei întâlniri? Cine a participat? De ce anume acești judecători au fost invitați și pe care criteriu au fost selectați? Ce subiecte s-au discutat? Cine sunt angajații administrației prezidențiale care au participat la întâlnire? Cum se corelează principiul separării puterilor în stat cu această întâlnire? A fost informat CSM despre această chemare a judecătorilor? Se află pe rol la acești judecători cauza administrative, civile sau penale de interes public unde Președintele sau persoane din administrația prezidențială este vizată? De ce nu a fost informată presa? Președinția o să mai facă astfel de chemări sau ulterioare întâlniri?”, a spus Grigore Novac.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților