[ X ]
Socialiștii: „Sputnik V” ajunge în această săptămână la Chișinău
19 Aprilie

Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul unor declarații de presă, astăzi, au declarat că se atestă primele efecte ale procesului de vaccinare în țara noastră, informează CURENTUL.

În acest sens, socialistul Vladimir Odnostalco a declarat: „Noi vedem primele efecte ale procesului de vaccinare, astfel se atestă o diminuare a numărului de infectări. În alte țări, desigur situația cu vaccinarea este mai bună, dar în alte țări nu există conflicte cu privire la procesul de vaccinare”.

La rândul ei, socialista Alla Darovannaia a ținut să menționeze că vaccinarea, în țara noastră, a devenit acum mărul discordiei.

Pe lângă aceasta, Darovannaia a spus că foarte multă lume așteaptă vaccinul „Sputnik V”. „Săptămâna aceasta vaccinul va ajunge în Republica Moldova”, a spus deputata.

Ce ține de procesul de vaccinare a deputaților, socialista a declarat: „Noi, cei de la PSRM, ne vom vaccina atunci când ne va ajunge rândul, în etapa a 3-a”.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților