Socialistul Petru Burduja, astăzi – în cadrul unor declarații de presă, a venit cu un apel către șeful statului, Maia Sandu, informează CURENTUL.
Reprezentantul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) spune că Președintele țării nu trebuie să permită ca statul nostru să fie atras în „scandalul internațional” cu privire la ultimele evenimente din Belarus.
În acest fel, socialistul a declarat: „Vrem să atragem atenția că o bancă comercială din Republica Moldova a venit cu un comunicat de presă, informând că Biroul trezoreria SUA pentru controlul activelor străine a modificat politica cu privire la 9 companii sancționate din Belarus. Astfel, banca informează că după 3 iunie 2021 există riscul ca în cazul în care sunt anumite contracte cu unele companii din Belarus – să fie blocate mijloacele transferate către acestea. Deși fiind legitim transferate, acestea nu pot fi restituite”.
Tot el a spus că, până în prezent, Banca Națională nu a venit cu nicio reacție cu privire la riscuri – „chiar și dacă Republica Moldova nu este aliniată în lista țărilor care impun sancțiuni contra Belarus, poate fi atrasă în acest conflict geopolitic”.
Astfel, reprezentantul PSRM a venit cu un apel către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu – „să întreprindă acțiuni maxime de a nu permite ca țara noastră să fie atrasă în acest scandal internațional”. „În cazul în care nu se va alinia cetățenilor, dar actorilor mari geopolitici, poate pierde în esență fiecare cetățean”, a conchis Burduja.
Mihaela Conovali