Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își propune dezvoltarea culturii, științei și a sportului, ca o alternativă a degradării și haosului, informează CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, socialistul Vasile Bolea a menționat că, societatea noastră trăiește într-o stare de depresie permanentă.
„În același timp, societatea are nevoie de victorii, de un salt cantitativ astfel încât cetățenii noștri să se mândrească de prestațiile sportivilor, cântăreților, oamenilor de cultură. În context, noi venim cu unele propuneri. Noi toți cunoaștem că, în anii de glorie ai RM, atunci când eram în componența URSS, diferite tarafuri, ansambluri de cultură cutreierau țara întreagă. Noi propunem, în afară de reformele concrete, să existe o comandă de stat care a existat de timpuri. Acele colective să cutreiere republica cu concerte, spectacole, expoziții, prin centrele raionale, în sate mai mari, acolo unde mai există încă infrastructură, casă de cultură. Aceste palate de cultură trebuie în permanență să lucreze și în aceste palate de cultură trebuie să se organizeze diferite evenimente”, a precizat socialistul.
Totodată, Bolea a analizat minuțios ce se întâmplă în domeniul sportului.
„Subfinanțarea din partea statului nu ne permite nouă ca să avem un salt calitativ în acest domeniu. Noi avem diferite fonduri, însă nu avem un fond de susținere a culturii fizice și sport. Lumea întreagă are aceste fonduri și acestea sunt ca și alternativă a viciilor. Aceste fonduri se suplinesc în mare parte din acele accize la alcool, tutun, venituri de la jocurile de noroc. Suntem convinși că, după 24 februarie, vom purcede să implementăm în practică acele prevederi pe care ni le propunem”, a mai spus Bolea.
Andriana Cheptine