[ X ]
Socialiștii iau atitudine în privința tarifelor la energia electrică și termică. Vezi ce solicitare au pentru CNA!
29 Noiembrie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au acuzat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de lipsă de transparență și formare nejustificată a tarifelor la energia electrică și căldură, informează CURENTUL.

Deputatul Vladimir Golovatiuc a declarat că, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) intenționează să crească, în primul trimestru al anului 2017, tarifele pentru energia electrică și termică.

„Condamnăm aceste majorări. Se pregătește majorarea tarifelor cu peste 35-40%”,a precizat el.

Totodată, deputatul Vlad Batrîncea a venit cu cîteva solicitări, în calitate de ales al poporului.

„Ne adresăm către ANRE cu două solicitări: prima – să nu recunoască acel acord semnat între Ministerul Economiei și Gaz Natural Fenosa, prin care se recunosc unele pierderi și prin care, practic, impun recuperarea acestor pierderi financiare de către cetățenii RM și doi – ANRE urmează să comande un audit internațional complex al activității companiilor energetice. Noi trebuie să aflăm situația reală la aceste întreprinderi. Solicităm CNA să efectueze verificări complexe ale activității companiilor energetice pentru identificarea elementelor corupționiste în cadrul achizițiilor de energie electrică a materiei prime și a materialelor, precum și la formarea prețurilor de comercializare a serviciilor”, a explicat el.

Vlad Batrîncea a mai solicitat organelor centrale și ANRE-ului introducerea unui moratoriu pe revizuirea tarifelor, pînă la finalizarea auditului internațional și a controlului complex din partea CNA.

„Ținînd cont de caracterul antisocial al mecanismului de revizuire a tarifelor, în cadrul căruia tariful trebuie să acopere toate cheltuielile pentru producerea serviciilor prestate populației, Guvernul urmează să retragă semnătura Ministrului Economiei de pe acordul semnat cu Gaz Natural Fenosa”, a conchis Bartrîncea.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților