Socialiștii, în cadrul unei conferințe de presă, referindu-se la majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale – inițiativă a guvernării, care a scandalizat opinia publică în aceste zile, au constatat că majoritatea parlamentară a încălcat Constituția și au anunțat că se vor adresa cu o sesizare Curții Constituționale, informează CURENTUL.
Deputatul Petru Burduja a atras atenția că avizul Guvernului la proiectul ce prevede majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale a fost negativ.
„Subliniem că, conform Constituției, orice propunere de majorare sau reducere a veniturilor, împrumuturi… poate fi adoptată doar după ce Guvernul dă aviz pozitiv. Avizul Guvernului pe acest caz a fost negativ. Majoritatea parlamentară a încălcat norma constituțională. Dar Constituția trebuie respectată de toți”, a declarat deputatul.
La rândul său, deputatul Grigore Novac a anunțat că ei vor sesiza Curtea Constituțională la acest subiect în următoarele zile.
„Ne vom adresa Curții să constate caracterul ilegal al acțiunilor majorității parlamentare. Pentru noi este chiar important să vedem cum vor acționa în cazul dat judecătorii Curții – vor apăra Constituția, așa cum le e obligațiunea, ori vor apăra salariile”, a subliniat socialistul.
Amintim că, la inițiativa majorității parlamentare – Partidul Acțiune și Solidaritate, salariile judecătorilor Curții Constituționale în 2022 ar urma să se mărească de la 44 700 lei la 81 900 lei.
Cristina Gurez