[ X ]
Socialiștii, despre valul de scumpiri ale carburanților
24 Februarie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) condamnă ferm valul de scumpiri ale carburanților, informează CURENTUL.

„Este a cincea scumpire în ultimele două luni, perioadă în care prețurile la benzină și motorină au crescut cu circa 4 lei. Noi credem că e vorba de o acțiune de cartel a petroliștilor, care lovește dur în toți cetățenii țării, în mod special, în agricultori, care în curând vor trebui să iasă în câmp pentru lucrări agricole”, a declarat Vlad Bătrîncea.

Socialistul a spus că „majorările fără precedent ale prețurilor la carburanți se fac pe fundalul crizei pandemice, politice și constituționale în care ne-a adus președintele țării Maia Sandu. În societate domină și opinia că petroliștii nu au nicio frică de președintele țării și își permit să scumpească carburanții de două ori pe săptămână, cu acordul tacit al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică”.

„Atragem atenție că actuala componență a ANRE este desemnată de către regimul Plahotniuc, iar membrii acestei instituții, în mare parte, sunt foști colegi de partid ai Maiei Sandu în perioada când toți au fost în PLDM. Anunț că săptămâna viitoare fracțiunea parlamentară a PSRM va începe procedura de demitere a membrilor ANRE, responsabili de situația gravă stabilită ca urmare a scumpirilor repetate a produselor petroliere”, a subliniat deputatul PSRM.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților