Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) încă o dată mulțumește tuturor cetățenilor, care au participat la alegerile parlamentare și, în primul rând, celor care au acordat votul pentru PSRM și candidații acestuia pe circumscripțiile uninominale, informează CURENTUL.
Într-un comunicat de presă, PSRM menționează că, în pofida faptului, că duminica trecută s-a încheiat campania electorală, în aceste zile de weekend, PSRM desfășoară Zilele de informare politică a cetățenilor – ceea ce a făcut timp de mulți ani.
„Am fost și vom fi întotdeauna alături de poporul Republicii Moldova. PSRM remarcă că orice declarație și orice tip de scrisori din partea formațiunilor politice așa-numite ”pro-europene”, la această etapă sunt premature. Noi, socialiștii, am contestat rezultatele alegerilor în mai multe circumscripții. De asemenea, în prezent, efectuăm o numărare paralelă a voturilor, rezultatele cărora vor oferi o notă întreg procesului electoral. Numai după încheierea tuturor procedurilor juridice și decizia finală a Curții Constituționale privind confirmarea mandatelor deputaților, Partidului Socialiștilor va expune poziția clară privind acțiunile ulterioare. În determinarea viitoarei sale poziții, Partidul Socialiștilor va ține cont exclusiv de voința și interesele alegătorilor săi”, se spune în comunicat.
Andriana Cheptine