[ X ]
Socialiștii contestă la CC numirea lui Dorin Recean în funcția de premier: Consultările au fost mimate
20 Februarie

Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), împreună cu Grigore Novac și Maxim Lebedinschi, membri al Comitetului Executiv al PSRM, au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au contestat procedura de înaintare de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a candidaturii lui Dorin Recean la funcția de Prim-ministru, informează CURENTUL.

Socialiștii consideră că Maia Sandu a încălcat grav jurisdicția Curții Constituționale și Constituția Republicii Moldova, iar consultările cu fracțiunile parlamentare au fost mimate.

Vlad Batrîncea a amintit că, cea mai mare fracțiune parlamentară de opoziție – Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, a fost anunțată despre consultări cu 40 de minute înainte de începerea acestora, deși în acel moment deja era anunțat și briefingul Președintelui țării.

„Este clar că deja exista un scenariu și Parlamentul a fost ignorat în acea situație. Noi suntem 32 de deputați și era nevoie de timp ca să ne convocăm, să luăm decizii, dar, cu părere de rău, fracțiunea noastră a fost obstrucționată”, a menționat Vlad Batrîncea.

Maxim Lebedinschi, a menționat că în conformitate cu Constituția, președintele țării are obligația constituțională de a consulta fracțiunile parlamentare, obligație care nu poate fi mimată.

„În aceste condiții, vrem să vedem dacă Curtea Constituțională va respecta practica sa anterioară sau va încerca să facă jocuri politice în favoarea unor grupuri parlamentare”, a concluzionat Maxim Lebedinschi.

Inapoi la arhiva noutaților