Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, care este și vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, împreună cu deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Adela Răileanu și ex-ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, au avut luni, la Strasbourg, o întâlnire cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, precum și cu Secretarul acestei instituții, Simona Granata-Mengini, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al socialiștilor, șeful Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio a salutat votul larg de săptămâna trecută în Parlamentul de la Chișinău pentru modificarea Constituției, astfel ca justiția moldovenească să capete o independență mai puternică. „Proiectul de reformare a justiției a fost elaborat de ministerul Justiției condus de Fadei Nagacevschi și a fost înregistrat în Parlament în decembrie, 2020. Proiectul face parte din Planul Național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană”, adaugă socialiștii.
Președintele Comisiei de la Veneția, mai declară socialiștii, a subliniat că instituția pe care o conduce va acorda tot suportul necesar autorităților Republicii Moldova pentru a asigura independența instituțiilor statului. „De asemenea, Comisia de la Veneția va veghea în continuare asupra respectării supremației legii în țara noastră și ca legile sau proiectele de legi să corespundă statului de drept și normelor europene”, se arată în comunicatul socialiștilor.
Cristina Pendea