[ X ]
Socialiștii au depus o sesizare la CC. Sînt vizați Timofti și Băsescu!
26 August

Deputații din cadrul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au înaintat  astăzi o sesizare  la  Curtea Constituțională,  privind anularea decretului președintelui  Republicii Moldova, Nicolae Timofti,  cu privire la acordarea cetățeniei Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu, informează CURENTUL.

Sesizarea a fost semnată de către patru deputați socialiști,  inclusiv și de Igor Dodon, președintele partidului, care este inițiatorului acestei sesizări.

Deputatul Vladimir  Țurcan a explicat  de ce solicită anularea acestui decret.

„Am depus  astăzi această sesizare,  în contextul zilei de mîine. Am solicitat contestarea decretului președintelui  Republicii Moldova, Nicolae Timofti,  cu privire la acordarea cetățeniei țării noastre ex – președintelui României,  Traian Băsescu.  Acordarea acestei cetățenii, de fapt, este o bătaie de joc față de poporul nostru, pentru că  nu  numai o dată Băsescu a declarat că nu recunoaște independența Republicii Moldova – din acest motiv cerem anularea acestui decret cît mai urgent”, a declarat socialistul.

Țurcan a mai adăugat că oferirea acestei cetățenii ex-președintelui României,  ar însemna  un act  politic.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților