Deputații socialiști – membri ai fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) , Vlad Bătrîncea și Vasile Bolea au depus, astăzi, la Curtea Constituțională, o sesizare cu privire la reforma învățământului superior, informează CURENTUL.
„Am atacat așa-zisa reformă în domeniul învățământului superior. Îi spunem „așa-zisa reformă”, pentru că nu a fost consultată cu nimeni. S-a intervenit foarte prompt peste independența și autonomia instituțiilor de învățământ, fiind afectată activitatea acestor instituții. Această reformă a creat probleme noi. Noi dorim ca reforma dată să fie anulată, să revenim la normalitate, iar apoi să existe consultări și audieri publice la subiect”, a declarat Vlad Bătrîncea, secretar executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).
La rândul său, Vasile Bolea a declarat că prin votarea acestei reforme au fost încălcate o serie de prevederi legale. „În primul rând a fost încălcat articolul 35 din Constituție care consfințește dreptul cetățenilor la educație”, a subliniat el.
Deputatul a spus că în sesizare au făcut referire și la unele practici de la CEDO.
„Sperăm că Înalta Curte va ține cont de argumentele juridice, va pune pe rol această sesizare. Noi suntem gata să o dezbatem. Trebuie să ajungem la punctul zero și să fie discuții cu implicarea tuturor, astfel încât să vedem ce probleme putem repara în așa mod ca să nu dăunăm procesului de educație”, a mai declarat socialistul.