[ X ]
Situația în penitenciare, săptămâna trecută: O persoană decedată, 34 de deținuți au beneficiat de asistență medicală
18 Iunie

Săptămâna trecută în penitenciare a fost înregistrat un număr de 7322 persoane, 89 persoane eliberate, 56 – reținute și plasate în izolatoarele de urmărire penală, iar 992 – încadrate benevol în câmpul muncii, o persoană decedată, informeză CURENTUL.

Potrivit planului activităților de educație și asistență psiho-socială, persoanele deținute au beneficiat de 235 ore educative în baza programelor de schimbare comportamentală și școlarizare. Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de 1926 persoane.

De asemenea, în activitatea Direcției medicale la spitalul penitenciar Pruncul, pe motiv de sănătate, au fost internați și au beneficiat de asistență medicală 34 deținuți. În legătură cu efectuarea investigațiilor suplimentare, în cadrul instituțiilor medicale ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au fost escortați 6 pacienți, au fost efectuate 8 apeluri la 112 pentru asistență medicală.

În scopul contracarării pătrunderii obiectelor interzise în penitenciare, în urma efectuării perchezițiilor, la punctele de control și trecere, angajații sistemului penitenciar au depistat: 7 telefoane mobile, mai multe accesorii pentru telefoane mobile, un stick MicroSD, 3 pachețele cu masă vegetală cu miros specific – presupuse a fi substanțe narcotice, un pachet cu drojdie granulată și 20 litri alcool. Persoanele civile reținute au fost predate organelor de poliție.

În aceeași perioadă, serviciul achiziții a desfășurat procedura de licitație privind achiziționarea anvelopelor, acumulatoarelor și lichidelor auto. Totodată, a fost încheiat un contract prin procedura de negociere privind achiziționarea serviciilor de reînmatriculare-înmatriculare a mijloacelor de transport, în valoare de 13200,00 lei.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților