Reprezentanții CNA, ai Procuraturii Anticorupție, ai Ministerului Justiției și ai altor instituții au salutat concluziile „Raportului de evaluare a necesităților Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale”, prezentat în cadrul dezbaterii din 1 decembrie 2022. Potrivit Raportului, pentru a îmbunătăți implementarea procesului de recuperare a bunurilor infracționale este necesară implementarea Programului național de recuperare a bunurilor infracționale, dar și stabilirea unor indicatori clari de performanță pentru fiecare etapă a procesului de recuperare.
Printre recomandările specialiștilor mai sunt: revizuirea legislației naționale pentru creșterea eficienței instituțiilor implicate în recuperarea bunurilor, dar și crearea unui Registru al bunurilor infracționale indisponibilizate (SIA RBII), pentru o mai bună gestionare a bunurilor sechestrate. Autorii documentului sunt Pedro Gomes Pereira, fost procuror în Brazilia, expert în domeniul recuperării bunurilor și anticorupție, și Cristina Ciubotaru (Țărnă), avocată, expertă anticorupție.
Petru Culeac, Directorul Executiv al Fundației Soros Moldova: „Fundația Soros Moldova a comandat acest studiu ca parte a angajamentului nostru strategic de a susține autoritățile Republicii Moldova în procesul de combatere a corupției și în contextul unui angajament mai amplu de susținere a democrației, deoarece considerăm că o democrație viabilă nu poate exista fără un sistem al justiției funcțional. Raportul se evidențiază prin calitate, rigoarea analizei, calitatea argumentelor, dar și prin caracterul foarte practic al recomandărilor cu care vin autorii, lucru deloc neglijabil în contextul dezbaterilor despre reforma sistemului anticorupție”.
Iulian Rusu, Directorul Centrului Național Anticorupție: „Ne dorim să avem un ARBI consolidat, care contribuie eficient la procesul de recuperare a bunurilor provenite din activitatea infracțională. Dar nu este doar ARBI la mijloc. Este un mecanism complex care implică și alți actori: colegii noștri procurori, instanțele de judecată, executorii judecătorești, Ministerul Finanțelor și actorii din afara țării, partenerii noștri, care ne pot ajuta să identificăm mai ușor bunuri și prin cooperare și asistență juridică internațională să aplicăm sechestre, așteptând în final hotărâri definitive. Este un proces foarte anevoios, care necesită multe resurse. La momentul actual sunt mai multe dosare în instanță, unde există bunuri identificate atât în țară, cât și peste hotare. Ne propunem să avem un program aprobat, să facem și modificări legislative, iar o serie de modificări deja s-au produs cu ajutorul plenar al colegilor noștri de la Ministerul Justiției”.
Recuperarea finală a bunurilor infracționale este posibilă numai după un proces echitabil de judecată. Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale este responsabilă de investigațiile financiare paralele, indisponibilizarea și, ulterior, administrarea bunurilor obținute ilegal. Dacă aceste bunuri vor fi confiscate poate decide doar instanța de judecată. În prezent ARBI a indisponibilizat peste 6 miliarde de lei.
Cristina Ciubotaru (Țărnă), expertă anticorupție, autoarea „Raportului de evaluare a necesităților Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale”: „ARBI oferă multe informații financiare și ajută organele de urmărire penală să acumuleze date care, anterior creării ARBI, nu puteau fi acumulate. Nu pentru că nu ne-ar fi permis legea, dar practica în care activează organele de urmărire penală făceau imposibilă concentrarea procurorilor și a ofițerilor de urmărire penală pe aspectul identificării și indisponibilizării bunurilor infracționale sau a bunurilor necesare pentru restituirea prejudiciului cauzat prin infracțiuni. ARBI a fost creată după ce s-au dat lovituri fără precedent asupra sistemului bancar al Republicii Moldova. Societatea avea așteptări foarte mari de la instituțiile anticorupție, CNA și Procuratura Anticorupție au început investigațiile și urmărirea penală pentru a determina cine sunt figuranții și a stabili vinovăția, însă mașinăria financiară care fusese pusă în acțiune depășea posibilitățile care existau atunci”.
De asemenea, pentru ca procesul de recuperare să fie mai flexibil, este necesar ca instituțiile implicate să comunice mai mult despre rolurile și funcțiile lor. De la crearea sistemului juridic existent și a cadrului instituțional privind recuperarea bunurilor infracționale în 2017, mai multe modificări normative au schimbat rolurile și responsabilitățile instituțiilor implicate în procesul de recuperare a bunurilor infracționale din țară. Aceste schimbări au făcut procesul de recuperare mai flexibil și mai difuz, măsură care a determinat o coordonare mai complexă și a sporit costurile pentru implementarea sa în Republica Moldova.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Agenția Națională de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA).