În perioada 06 – 12 august 2018, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 475,1 milioane lei, fiind perfectate per total 10 960 declarații vamale, transmite CURENTUL.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 286 de încălcări ale legislației vamale. Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 43 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 175 250 lei.
În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 128 841 traversări. Cele mai mari valori de trafic sunt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 24 256 și respectiv 15 524 traversări.
Un trafic sporit a fost înregistrat, în zilele libere, și prin postul temporar „Palanca”, deschis pe perioada lucrărilor de reconstrucție a noului punct de trecere. Doar pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică, acesta a fost tranzitat de 2 636 de vehicule, motiv pentru care, la anumite perioade de timp, s-au format aglomerări.
Valorile mari de trafic se mențin și astăzi. Pe sensul de ieșire din țară, în aceste momente sunt peste 100 de autoturisme. Autoritățile lucrează la capacitate maximă, cele două piste de control fiind suplimentate cu încă una.
De asemenea, potrivit informațiilor parvenite de la angajații postului vamal „Tudora”, actualmente, sunt formate aglomerări de mașini la intrarea în Ucraina prin postul vamal „Starokazacie”.
Cristina Parfeni