[ X ]
Sinteza CNA: Zeci de percheziții în dosare de corupție și sechestre pe bunuri de peste 1 miliard de lei
3 Iunie

Centrul Național Anticorupție raportează mai multe operațiuni, soldate cu percheziții și rețineri în dosare de corupție care au vizat domeniile sănătate, educație, justiție (avocatură), dar și un caz de corupere activă a unui angajat al Inspectoratului General al Poliției. Astfel, în debutul săptămânii trecute, CNA a documentat mai multe episoade de corupere sistemică într-un spital raional, bănuiții fiind cercetați pentru perceperea mijloacelor financiare ilicite la eliberarea unor adeverințe medicale conducătorilor de vehicule și candidaților pentru obținerea permisului de conducere. A urmat un bărbat din capitală, reținut cu o mită de 7 000 de euro într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi încercat să determine un agent public să soluționeze favorabil o sesizare înregistrată la Poliție.

Tot săptămâna trecută, directoarea unei grădinițe din capitală a fost reținută pentru 72 de ore pentru perceperea de taxe ilegale de la părinți. Aceasta a fost eliberată de procurori, după ce a fost pusă sub învinuire, iar CNA a solicitat autorităților examinarea posibilității de suspendare a acesteia din funcție pentru perioada desfășurării anchetei. Vineri, au fost operate percheziții la un call-centru într-un dosar în care o cetățeană a Ucrainei a fost denunțată de șeful unui inspectorat de poliție pentru coruperea acestuia cu 20 de mii de dolari în schimbul oferirii protecției pentru afacerea clandestină a acesteia. Persoana a fost reținută, iar ulterior arestată pe un termen de 30 de zile. Ofițerii CNA au ridicat peste 400 de mii de lei în urma perchezițiilor și 22 de calculatoare. Săptămâna s-a încheiat cu reținerea unui avocat care a fost prins în flagrant în momentul returnării unei sume de 4000 de euro – bani pe care i-ar fi pretins pentru soluționarea unui dosar în instanța de judecată.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe 55 de bunuri în valoare de 1, 1 miliarde de lei, într-un dosar de spălare a banilor. Este vorba despre 36 de construcții nelocative, 10 terenuri pentru construcție și 9 încăperi nelocative. În perioada de raport, ARBI a reprezentat CNA la Scopje, unde a avut loc transmiterea oficială a președinției BAMIN, deținute timp de un an de CNA, Macedoniei de Nord.

Pe componenta de prevenire a corupției: au fost organizate 9 instruiri pentru circa 900 de audienți, au fost definitivate 5 analize operaționale, au fost efectuate 14 expertize judiciare și eliberate 171 de caziere. În cancelaria CNA au fost înregistrate 1529 materiale.

Inapoi la arhiva noutaților