[ X ]
Sintagmele „handicapați/te” – excluse din Constituția RM! Acestea vor fi înlocuite cu sintagma „cu dizabilități”
5 Iunie

Sintagmele „handicapați” și„ handicapate” vor fi înlocuite în textul legii supreme cu cuvântul „cu dizabilități”. În acest sens, Executivul a aprobat astăzi în ședință de Guvern, avizul privind modificarea art.50 și art. 51 din Constituția Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Odată cu operarea acestor modificări, prevederile Constituției vor fi ajustate la legislația internațională și cea națională deja adaptată, angajament asumat prin ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care instituie o nouă paradigmă a dizabilității, marcând trecerea de la modelul medical la cel social, bazat pe incluziune.

Anterior au fost aprobate modificări și completări ale mai multor acte normative din diferite domenii, fiind eliminată terminologia discriminatorie în corespundere cu reglementările internaţionale, care asigură protecţia şi exercitarea deplină şi egală de către toate persoanele cu dizabilităţi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi promovează respectarea demnităţii acestora.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților