Astăzi, 10 decembrie, în întreaga lume este marcată Ziua internaţională a drepturilor omului. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Documentul proclamă drepturile inalienabile pentru toţi oamenii – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut. Principiile enunţate în cuprinsul Declaraţiei reprezintă un ideal comun al societăţilor democratice care promovează respectul pentru drepturile şi libertăţile omului.
Ziua este marcată în mod normal atât de conferințe și reuniuni politice la nivel înalt, cât și de evenimente culturale și expoziții care se ocupă cu probleme legate de drepturile omului. Însă, în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, această Zi este marcată într-un mod diferit. Potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), tema acestei Zile în 2020 este „Recover Better – Stand Up for Human Rights” („Recuperați-vă mai bine – Susțineți drepturile omului”). Tema aleasă se referă la pandemia de coronavirus şi pune în evidenţă necesitatea de a reconstrui mai bine, asigurând că drepturile omului sunt esenţiale.
Ziua internaţională a drepturilor omului are o însemnătate aparte pentru toți salariații din întreaga lume. Articolul 23 al Declarației Universale a Drepturilor Omului stipulează că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului. Totodată, toţi oamenii, fară nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală. Același articol mai subliniază că orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atît lui, cît şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială. În Articol se mai arată că orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate şi de a se afilia la apărarea intereselelor sale.
În această Zi, organizațiile sindicale din întreaga lume reamintesc comunității internaționale că drepturile lucrătorilor sunt drepturi ale omului, însă, spre regret, aceste drepturi sunt încă încălcate și refuzate milioanelor de lucrători. Mai mult, pandemia a accentuat vulnerabilitățile în mai multe sectoare ale economiei și a sporit responsabilitatea angajatorilor să contribuie pentru ca locul de muncă să fie sigur. Pierderea locului de muncă, suspendarea achitării salariilor, expunerea la un grad de risc crescut – toate au un impact enorm asupra asigurării dreptului la muncă și a dreptului la protecția muncii a fiecărei persoane.
În legătură cu aceste provocări, sindicatele reiterează necesitatea de a lupta împotriva oricărei forme de abuz, discriminare sau atentat la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Sindicaliștii, toți salariații, sunt chemați să conștientizeze importanța prevederilor Articolului 23 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, să se implice în promovarea valorilor muncii decente, să lupte pentru apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, să combat orice formă de abuz sau nedreptăți și să prevină dicriminarea în relațiile de muncă.
Potrivit ONU, Ziua de 10 decembrie este o oportunitate de a reafirma importanţa drepturilor omului în reconstruirea lumii pe care o dorim, necesitatea solidarităţii globale, precum şi a interconectării şi a umanităţii împărtăşite. Drepturile omului se află în centrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, întrucât în absenţa demnităţii umane nu se poate ajunge la o dezvoltare durabilă.