[ X ]
Silvia Radu, reacție la acuzațiile procurorilor: „Nu am participat nici la frauda bancară și nici la furtul miliardului”
15 August

Fostul primar al Capitalei și fostul ministru al Sănătății, Silvia Radu, declară că nu cunoaște nimic despre companii de prestare a serviciilor de consultanță în domeniul aeronautic, nu a semnat contracte cu entități similare de peste hotare, nu a primit bani în conturile unor companii, și nu i-ar fi distribuit pe conturile mai multor companii-căpușă, ca, în final, mijloacele financiare spălate să ajungă pe cardurile personale ale suspecților iar toate acuzațiile aduse care s-au vehiculat în presă nu sunt veridice, informează CURENTUL. 

Silvia Radu spune că nu are nici o legătură cu aceste tranzacții.

„Nu am semnat contracte. Nu am făcut și nu am primit plăți. Nu am participat nici la frauda bancară și nici la furtul miliardului.

Eu recunosc dreptul organelor competente ale statului de a investiga bănuieli de săvârșire a infracțiunilor și sunt deschisă să colaborez cu ancheta, însă condamn modalitatea de a face acest lucru prin lezarea imaginii publice și a demnității unor persoane nevinovate. Consider că astfel de acțiuni, fără suport probatoriu, încalcă vehement drepturile omului.

Eu cred în stat de drept și sper în neadmiterea abuzurilor. Regret situația de astăzi și sper că, în cel mai scurt timp, organele competente se vor convinge că toate aceste bănuieli la adresa mea sunt absolut nefondate”, spune Silvia Radu.

Inapoi la arhiva noutaților