În debutul ședinței Cabinetului de miniștri, Premierul Maia Sandu a propus includerea în agendă a unui proiect de lege privind modificarea Legii Procuraturii, informează CURENTUL.
Premierul Maia Sandu a precizat că este un proiect important.
„Știm cum toții că oamenii cer un procuror general al dreptății. Justiție adevărată am promis, atunci când am fost de acord să devin Premier. Acest obiectiv a stat la baza creării și menținerii actualei majorități parlamentare, să eliberăm țara din captivitate și să construim justiție adevărată. Reforma nu este un moft personal al meu, este unica modalitate prin care putem să le asigurăm oamenilor o viață mai bună și să le facem dreptate. Funcția de Premier este secundară pentru mine, în comparație cu misiunea de a construi un stat de drept,a asigura justiție adevărată. Din păcate, procesul de evaluare a candidaților la această funcție a eșuat, a fost viciat. Responsabilitatea pentru acest proces ne aparține nouă. De asta, trebuie să ne asumăm această schimbare radicală de care avem nevoie”, a explicat Premierul.
În context, Ministrul Justiției, Olesea Stamate a menționat că, reforma Justiției este obiectivul de bază al Guvernului RM. „Procuratura este instituția cheie în procesul realizării reformei justiției, combaterii corupției și edificării unui stat de drept. Spre regret, în procesul analizei rezultatelor concursului organizat,am constat că concursul a fost viciat. Ținând cont de importanța funcție Procurorului General în acest stat, și de faptul că, Guvernul este cel care răspunde în fața cetățenilor pentru reformă, venim cu propunerea de a angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură”, a punctat Stamate.
Potrivit ministrei, s-a propus anume ca Premierul să preselecteze conform procedurii cel puțin 2 candidați la funcția de Procuror general și să transmită lista candidaților preselectați și dosarele acestora către CSP. „În funcție de pregătirea și abilitățile profesionale, de integritate și de alte calități personale, Prim-ministrul preselectează conform procedurii aprobate potrivit alin.(3) cel puțin doi candidați la funcția de Procuror General și transmite lista candidaților preselectați și dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilo”, se va expune în art. 17 alin.(5) din legea procuraturii, în noua redacție. Altfel spus, Prim-ministrul va înainta lista scurtă de candidați la funcția de Procuror General către CSP. Ulterior, CSP va alege unul dintre cei înaintați de Prim-ministru și va propune candidatul la funcția de Procuror General Președintelui țării.
Totodată, s-a propus și o modificare prin care toate instituțiile de stat sunt obligate să ofere informații celor care preselectează candidați pentru asemenea funcții importante în stat.
La fel, s-a propus într-o nouă redacție și procedura de revocare a procurorului General. În principiu, este în oglindă cu modificarea propusă la procedura de selecție, or, suplimentar, față de prevederile alin. 6 la sesizarea Președintelui RM, Premierului sau Ministrului Justiției, Premierul poate institui o Comisie pentru evaluarea activității Procurorului general în caz de imixtiune ilegală în activitatea unui alt procuror sau în caz de intervenție ilegală de orice natură pe lângă instituții ori funcționari pentru soldarea oricărei chestiuni sau în caz de combaterea a unor acțiuni ce afectează grav imaginea procuraturii ori independența Procurorului.
Ministra Stamate a mai spus că, Guvernul își poate asuma răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, declarație de politică generală sau asupra unor proiecte de lege.
De menționat că, în situația creată, deputații pot înainta moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
Andriana Cheptine