[ X ]
SFS: 30 iunie 2025 – termen limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar
16 Iunie

Serviciul Fiscal de Stat informează persoanele fizice-cetățeni și gospodăriile țărănești (de fermier) că, la data de 30 iunie 2025 expiră termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar pentru anul 2025, în cazul bunurilor existente sau dobândite până la data de 31 martie 2025, inclusiv.

Suma impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar – în cazul persoanelor fizice-cetățeni, precum și a impozitului funciar – în cazul gospodăriilor țărănești (de fermier) (pentru terenurile neevaluate) se calculează anual de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor.

De asemenea, serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor asigură și expedierea avizelor de plată a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar.

Deținătorii de semnătură electronică pot genera pentru perioada fiscală aferentă anului 2025, avizele de plată a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar de sine stătător, prin intermediul serviciului „Vizualizarea impozitului în baza fișei imobilului”, care poate fi accesat pe pagina-web a SFS – www.sfs.md, rubrica Servicii, compartimentul Persoane fizice.

Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar poate fi efectuată on-line, prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice MPay.

GHID VIDEO: Generarea avizului de plată și achitarea online a impozitului pe bunurile imobiliare – https://youtu.be/VPTXvBUqyzc

Pentru achitarea în numerar, contribuabilii se pot adresa la ghișeele băncilor și oficiilor Î.S. “Poșta Moldovei”.

De menționat că, în cazul în care impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar nu va fi achitat în termenele stabilite de legislație, pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o majorare de întârziere (penalitate) în mărime de 0,0247% pe zi.

Contribuabilii care dispun de sume achitate în plus la buget, pot solicita compensarea* obligației fiscale aferente impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar. În cazul dat, contribuabilii vor depune Cererea privind stingerea obligațiilor fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești la Direcția deservire fiscală în a cărei rază se deservesc sau electronic, prin intermediul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe pagina-web www.sfs.md, accesând serviciul „e-Cerere”.

În cazul apariției unor întrebări suplimentare referitor la recepționarea avizelor de plată a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar, precum și referitor la informația care se conține în acestea, recomandăm contribuabililor să se adreseze către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor, corespunzător locului amplasării bunurilor imobiliare.

Inapoi la arhiva noutaților