[ X ]
Sesizarea lui Dorin Chirtoacă împotriva Procurorului General interimar, Dumitru Robu, refuzată pentru examinare
28 Iulie
Procuratura Anticorupție anunță că, prin ordonanța din 28 iulie 2022, emisă de către procurorul Nadejda Busuioc, a fost dispus refuzul în primirea pentru examinare a sesizării lui Dorin Chirtoacă privind pretinsele acțiuni ilegale ale Procurorului General interimar, Dumitru Robu. Aceasta pentru că nu ar exista circumstanțe referitor la săvârșirea unor infracțiuni, transmite CURENTUL.
Procurorul Nadejda Busuioc a fost desemnată de către Consiliul Superior al Procurorilor pentru a decide asupra sesizării înaintate de către Dorin Chirtoacă. În opinia procurorului de caz, soluția respectivă , de a refuza primire pentru examinare, a fost determinată de următoarele argumente: „sesizarea lui Dorin Chirtoacă nu conține expunerea cărorva fapte referitor la infracţiuni săvârşite, pregătite sau în curs de pregătire de către Procurorul General interimar Dumitru Robu, ci reprezintă un dezacord cu acțiunile și actele procurorului Dumitru Robu, efectuate în cadrul desfășurării urmăririi penale și judecării cauzei în privința lui Dorin Chirtoacă în comiterea infracțiunii de trafic de influență, pe acest segment fiind acordate suficiente garanții procesuale, care urmau a fi realizate de către numit conform prescripțiilor stabilite de Codul de procedură penală.”
Astfel, procurorul a constatat, că adresarea domnului Dorin Chirtoacă nu reprezintă o sesizare despre infracțiuni, dar este o plângere împotriva activității procesuale efectuate de către domnul Dumitru Robu în calitate de procuror pe cazul petentului.
Menționăm că, în conformitate cu prevederile art. 299/1 din Codul de procedură penală, asemenea categorie de adresări, care exprimă dezacordul cu acțiunile, inacțiunile sau actele procesuale ale procurorului se contestă cu plângere și se examinează de către procurorul ierarhic superior, iar ulterior în ordinea controlului judiciar, dar nu ca sesizări despre comiterea infracțiunilor.
În contextul celor expuse, precizăm că, inclusiv și decizia procurorului desemnat de Consiliu, prin care s-a refuzat primirea sesizării, poate fi contestată procurorului ierarhic superior, în termen de 15 zile, iar ulterior la judecătorul de instrucție.
Inapoi la arhiva noutaților