[ X ]
Sesizarea depusă de către Președintele Republicii Moldova cu privire la Legea de reformare a CSM, declarată inadmisibilă de CCM
28 Ianuarie

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de către Președintele Republicii Moldova cu privire la controlul a priori al Legii de reformare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), informează CURENTUL.

Într-un comunicat de presă, CCM a indicat că, pe 20 decembrie 2019, Parlamentul a adoptat în lectură finală Legea nr. 193 din 20 decembrie 2019 pentru modificarea unor acte legislative și a trimis-o Președintelui țării spre promulgare.

Totodată, pe 26 decembrie 2019, până a decide asupra promulgării legii, Președintele Republicii Moldova a depus o sesizare la Curtea Constituțională.

„Șeful statului a solicitat Curții să examineze dacă unele prevederi din Legea adoptată de Parlament nu contravin Constituției, prin prisma următoarelor aspecte:

(a) cinci membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari urmează a fi numiți de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși;

(b) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales prin vot secret din rândul membrilor judecători ai Consiliului;

(c) pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor poate fi ales candidatul care are o vechime în funcția de judecător de cel puțin trei ani efectiv lucrați, și

(d) pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor poate fi ales candidatul care nu a fost sancționat disciplinar în ultimii trei ani”, se spune în comunicat.

Astfel, pe 24 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de către Președintele țării.

Această Decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților