Irina Vlah, președinta Asociației „Platforma Moldova”, a adresat secretarului general al Guvernului, Artur Mija, o „sesizare privind utilizarea paginilor web ale structurilor de stat pentru promovarea referendumului din 20 octombrie, inițiat de Președintele Maia Sandu”.
Politiciana a constatat că, în ultimele zile, pe paginile web ale structurilor de stat, inclusiv pe cea a Guvernului, au apărut bannere cu denumirea „EUROPA PENTRU TINE”. Bannerele invită vizitatorii să afle despre beneficiile și oportunitățile oferite Republicii Moldova de Uniunea Europeană, iar la un simplu click pe banner, apare și îndemnul la vot: „Tu pentru Europa, mergi la referendum pe 20 octombrie 2024”.
„Consider că astfel sunt utilizate resursele statului pentru promovarea unui candidat anume – Maia Sandu, cea care și a inițiat acest referendum. De aceea, solicit Secretarului general al Guvernului, Artur Mija, un om apropiat al Maiei Sandu, să ne răspundă la următoarele întrebări:
1. În baza la ce act au fost plasate aceste bannere pe paginile web al structurilor de stat? Pe câte pagini au fost plasate?
2. Care sunt costurile acestui proiect şi sursa de finanţare?
3. Este aceasta o utilizare a banului public în scopuri electorale?”, a menționat ea în sesizare.
În context, Irina Vlah a reiterat: „Referendumul din 20 octombrie este un capriciu al Maiei Sandu, o jucărie prin care vrea să convingă oamenii să iasă la vot, ca să mai obțină un mandat de Președinte al Republicii Moldova. Uniunea Europeană, la această etapă, nu are nevoie de un referendum de acest gen în Republica Moldova. Mai mult, democrația înseamnă inclusiv alegeri libere, cu reguli clare pentru toți candidații și fără utilizarea resurselor statului. Prin această acțiune, guvernarea actuală și-a arătat adevărata atitudine fața de valorile europene”.
„Mai mult, voi sesiza observatorii naţionali şi internaţionali pentru o interpretare a acestor acțiuni, care consider că trebuie stopate imediat”, a conchis președinta Platformei.