[ X ]
Sesizare la CEC și PG! PPDA: E o campanie de denigrare a lui Andrei Năstase
6 Octombrie

Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA), în frunte cu Andrei Năstase, candidat la funcția de Președinte al RM, susține că, în ultimele zile, primește „tot mai multe semnale că Partidul Democrat, prin intermediul structurilor sale de partid și nu numai, au lansat o amplă campanie de dezinformare și manipulare a cetățenilor, încălcând flagrant legislația electorală”. În acest sens, formațiunea a sesizat Comisia Electorală Centrală și Procuratura Generală, informează CURENTUL.

În declarația sa, PPDA menționează că are nevoie „de cât mai multe probe palpabile, care să demonstreze cu prisosință implicarea directă în acest joc murdar a Partidului Democrat și acoliților săi”.

„Conform legislației electorale, pentru astfel de acțiuni, candidatul PD trebuie exclus din cursa electorală”, a se mai spune în declarația formațiunii.

Potrivit PPDA, în toate raioanele țării sunt distribuite pliante cu conținut mincinos și murdar la adresa candidatului la funcția de președinte, Andrei Năstase, și a echipei Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”. „Aceste acțiuni ilegale sunt parte a campaniei de denigrare a lui Andrei Năstase, organizată de către structurile lui Plahotniuc, tocmai și anume în perioada în care se desfășoară cel de-al doilea sondaj de opinie privind desemnarea unui candidat unic al opoziției democratice și antioligarhice la funcția de președinte al țării”, menționează PPDA.

Totodată, PPDA se adresează presei și cetățenilor să contribuie la stoparea acestor acțiuni ilegale, dar și instituțiilor internaționale, care monitorizează desfășurarea campaniei electorale, să ia atitudine față de această încălcare gravă a normelor democratice.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților