Alte trei scannere pentru controlul bagajelor vor intra, în viitorul apropiat, în dotarea Serviciului Vamal, transmite CURENTUL.
Echipamentele sunt donate de către Departamentul de Stat al SUA, prin intermediul Programului EXBS (Export Control and Border Security), iar anunțul privind oferirea acestora a fost făcut de către Consilierul Programului EXBS pentru Republica Moldova și Armenia, Robert Pazos în cadrul întrevederii avute cu Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
Donația vine să completeze alte trei echipamente similare, donate prin intermediul EXBS în anul 2012. Ulterior, în decembrie 2017, cu suportul aceluiași Program, au fost repuse în funcțiune cinci scanere mobile.
Programul mai include și organizarea cursurilor de instruire și a vizitelor de studiu cu tematici ce vizează detectarea armelor convenționale și de distrugere în masă, precum și a altor mărfuri de contrabandă sau cu dublă destinație.
Tot în cadrul aceluiași program, angajații Serviciului Vamal au fost instruiți în domeniul citirii imaginilor X-Ray, generate de softul electronic SIMFOX, donat de către Ambasada SUA în Moldova.
În cadrul discuțiilor, Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie i-a mulțumit reprezentantului EXBS pentru sprijinul constant acordat Serviciului Vamal pe tot parcursul perioadei de colaborare. „Prin intermediul programelor sale de asistență, Statele Unite ale Americii au devenit un aliat puternic în diminuarea potențialelor amenințări la securitatea economică și transfrontalieră în regiune. Vorbim despre un sprijin care este vital pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în această zonă, prin urmare, suntem recunoscători pentru dezvoltarea continuă a parteneriatului instituit”, a subliniat Vitalie Vrabie.
La rândul său, Robert Pazos a menționat că apreciază angajamentul Serviciului Vamal de a-și consolida capacitățile instituționale în toate domeniile de responsabilitate și și-a exprimat disponibilitatea susținerii tuturor demersurilor în acest sens.
Misiunea Programului EXBS constă în prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă şi a armelor convenţionale avansate prin oferirea asistenţei în consolidarea sistemelor naţionale de control al exporturilor statelor care sunt în posesia, produc sau livrează elemente strategice, precum şi a statelor prin care aceste elemente ar putea fi tranzitate.
Cristina Parfeni