Angajații Serviciului Vamal continuă să activeze la capacitate maximă pentru a accelera traficul transfrontalier, astfel încât să fie evitate eventualele aglomerări, cauzate de sporirea semnificativă a fluxului de mărfuri și călători, specific perioadei estivale, transmite CURENTUL.
Măsurile dispuse de către conducerea Serviciului Vamal încă de la începutul sezonului estival au vizat suplinirea efectivului și a echipamentelor de control, numărul cărora variază în funcție de nivelul de tranzitare a postului, precum și fluxul preconizat (cele mai mari valori de trafic sunt consemnate în zilele de joi până duminică).
De asemenea, în cazul înregistrării unui flux sporit, angajații vamali recurg la utilizarea tuturor pistelor de control. În vederea asigurării unui control expeditiv pe ambele părți ale frontierei, acțiunile menționate sunt coordonate și cu celelalte autorități cu atribuții la frontieră atât din Republica Moldova, cât și din statele vecine.
Totuși, Serviciul Vamal recomandă participanților la traficul transfrontalier tranzitarea tuturor posturilor vamale de frontieră existente, în vederea evitării suprasolicitării doar a unora dintre acestea. Informația privind posturile vamale de frontieră poate fi găsită accesând Harta interactivă a punctelor de trecere, disponibilă pe pagina web a Serviciului Vamal.
Pentru persoanele care intenționează să traverseze frontiera vamală, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574-111), unde aceștia pot solicita informaţii și consultații privind regulile de trecere a mărfurilor și unităților de transport peste frontieră, precum și pot semnala eventuale fapte de comportament corupțional sau abuzuri în serviciu comise de colaboratorii vamali.
Menționăm că participanții la traficul transfrontalier își pot planifica ruta optimă, accesând pagina web a instituției, rubrica TRAFICUL ON LINE, unde au posibilitatea să vizualizeze în timp real numărul unităților de transport care se află în punctele de trecere cu cele mai mari valori de trafic.
Asigurarea unui control expeditiv și eficient la traversarea frontierei reprezintă o preocupare permanentă a conducerii Serviciului Vamal, care continuă să examineze noi posibilități de accelerare a traficului transfrontalier. Amintim că, începând din data de 19 iulie 2016, cetăţenii care traversează frontiera prin posturile vamale Sculeni, Leuşeni, Giurgiuleşti şi Tudora beneficiază de simplificările prevăzute de introducerea Coridorului Verde.
Astfel, persoanele care nu deţin bunuri ce necesită a fi declarate pot opta pentru Coridorul Verde, în timp ce Coridorul Roşu este destinat subiecților care transportă mărfuri ce presupun achitarea taxelor vamale.
Optimizarea duratei de traversare a frontierei este condiționată nemijlocit și de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. În acest context, informăm că, Serviciul Vamal a demarat acțiunile aferente derulării procesului de extindere și modernizare a celor mai solicitate posturi vamale.
Cristina Pendea