[ X ]
Serviciul Fiscal de Stat marchează 3 ani de cooperare cu Agenția Fiscală Suedeză
7 Decembrie

Serviciul Fiscal de Stat, acum trei ani, și-a propus parcurgerea unei căi spre o organizație modernă, orientată spre contribuabil, o administrație fiscală transparentă, care își tratează clienții în mod responsabil, bucurându-se de încredere în rândul cetățenilor, transmite CURENTUL.

„Astăzi, când primii pași în procesul de modernizare europeană a fiscului sunt remarcați și apreciați de către contribuabili, grație Acordului de colaborare cu Agenția Fiscală Suedeză, ținem să le mulțumim enorm colegilor suedezi, Agenției suedeze pentru cooperare internațională şi dezvoltare, Ambasadei Suedeze pentru 3 ani de suport considerabil și transfer masiv de experiență și practici novatoare atât pe dimensiunea reformării instituției, cât și în sensul relaționării eficiente cu contribuabilii”, a declarat Șeful IFPS Serghei Pușcuța, în cadrul Ședinței de totalizare a Comitetului de coordonare a proiectului de cooperare dintre Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Fiscală Suedeză.

Cooperarea cu Agenția Fiscală Suedeză a favorizat dezvoltarea unor relații noi între Serviciul Fiscal de Stat și contribuabili, fiind create pârghii de încredere reciprocă și colaborare. Prin intermediul acestui proiect, Serviciul Fiscal de Stat a putut să obțină o nouă imagine nu doar pentru societate și parteneri, dar și în cadrul organismelor internaționale, fiind remarcate realizările și practicile eficiente utilizate în relația cu contribuabilii.

Proiectul a oferit posibilitatea de a modifica mecanismele și tehnicile de management pe diverse domenii, cel mai mare efort fiind depus în elaborarea unor metode eficiente în domeniul controlului fiscal. Aceste metode au fost acumulate în ,,Manualul de control fiscal”, prin care practicile aplicate în domeniul controlului fiscal au fost standardizate, ceea ce permite aplicarea univocă a acestora.

Vice-ministrul Finanțelor, Veronica Vragaleva, prezentă la Ședința de totalizare, a afirmat că ,,Ambasada Suediei, în 2012, a fost cea care a avut încredere că Serviciul Fiscal de Stat poate face față unui asemenea proiect”.

Serviciul Fiscal de Stat a depus efort ca pe parcursul acestuia să beneficieze pe deplin de această încredere și să obțină cât mai multe realizări, iar faptul că partenerii de colaborare nu au rămas dezamăgiți, este demonstrat prin speranțele reciproce că noul proiect ce va demara în viitorul apropiat va fi, de asemenea, unul de succes.

Pe final, Serghei Pușcuța a menționat că ,,scopul acestui proiect a fost atins prin schimbarea unghiului de cooperare dintre Serviciul Fiscal de Stat și contribuabili”. Totodată, dumnealui a concluzionat că „realizările înregistrate servesc nu doar pentru aprecierea proiectului ca unul de succes, ci transformările aduse de schimbul de experiență cu experții suedezi vor continua să se fructifice în timp chiar și după încheierea proiectului”.

Lozinca „I am proud of…” a fost atribuită acestui proiect de către coordonatorul național de programe din cadrul Ambasadei Suediei, Daniela Vidaicu, care a evidențiat succesul acestei colaborări și cu care „se poate mândri” atât Agenția suedeză pentru cooperare internațională și dezvoltare, cât și Agenția Fiscală Suedeză.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților