A fost inițiată colaborarea bilaterală între Serviciul 112 din Republica Moldova și Sistemul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 din România. În cadrul unei ședințe comune, reprezentanții celor două instituții au discutat despre consolidarea cooperării instituționale și schimbul de experiență.
Scopul acestei inițiative este dezvoltarea unui parteneriat durabil care să contribuie la îmbunătățirea serviciilor de urgență oferite cetățenilor și la creșterea capacităților operaționale.
Printre principalele direcții de colaborare se numără armonizarea legislației cu standardele europene, organizarea de programe comune de instruire, schimbul de experiență în domenii precum IT, securitate cibernetică, managementul calității și suportul psihologic, precum și desfășurarea unor campanii de informare pentru utilizarea responsabilă a numărului unic 112.
Reprezentanții ambelor părți și-au exprimat angajamentul pentru dezvoltarea acestei cooperări, urmând ca în perioada următoare să fie oficializat acordul bilateral.