[ X ]
Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Cel mai bun investitor este cetățeanul Republicii Moldova din diasporă!
27 Iunie

Cel mai bun potențial de investiții al Moldovei vine din diasporă, dar moldovenii plecați nu se pot întoarce acasă din cauza barierelor și a lipsei siguranței în ziua de mâine. Despre asta a vorbit fermierul Serghei Ivanov, reprezentant al Partidului Nostru, la emisiunea „Important” de la TVC21.

„Cel mai bun și mai capabil investitor este cetățeanul Republicii Moldova care acum se află în diasporă. A muncit, a făcut un capital. O parte dintre ei au acumulat un capital destul de serios, dar nu pot veni acasă cu acești bani, pentru că trebuie să-i declare. Noi trebuie să atragem oamenii să revină acasă. Iar pentru asta trebuie să le oferim oportunitatea de a se ocupa cu ceva, garanția zilei de mâine”, a declarat Ivanov.

El se întreabă ce facem cu cetățenii moldoveni din Rusia: „Banii lor nu sunt buni pentru economia Moldovei?!”.

„Dar ce facem cu oamenii care lucrează în Federația Rusă și trimit bani acasă? Nu mai sunt moldovenii noștri? Banii lor nu sunt buni pentru economia noastră? Conducerea țării trebuie să lase orgoliul la o parte. Prin diplomație ajungi la consens, atât cu partenerii de la Est, cât și cu cei de la Vest”, a spus Serghei Ivanov.

El a menționat că autoritățile țării trebuie să se conducă de interesul național, de interesul cetățenilor Republicii Moldova.

„Da, exemplul nostru este Europa. Nu vrem să luăm exemplul războiului din Rusia. Dar asta nu înseamnă că, dacă Europa este exemplul pentru mine, trebuie să-mi las copilul dezbrăcat gol. Trebuie să fii diplomat, atent și să ai de la cine învăța. Nu vrei să înveți de acolo? Nicio problemă, învață de la ceilalți. Dar eu n-am văzut nimic altceva decât un slogan: „Pentru Europa”, în timp ce țara sărăcește”, a declarat Ivanov.

În opinia sa, actuala guvernare nu promovează interesul economic al țării, ci „al sistemului care conduce țara”.

Inapoi la arhiva noutaților