[ X ]
[ X ]
[ X ]
Senzațional! În sfârșit „marile adevăruri” despre politica moldovenească au devenit cunoscute
29 Septembrie

De regulă, înainte de fiecare campanie electorală (iar uneori şi în afara scrutinelor) presa, analiştii politici, bloggerii, formatorii de opinie și alții se împart în două tabere – „ai noştri” şi „ai lor” şi încep un război mult mai dur decât chiar cel în care sunt antrenaţi politicienii, candidaţii în alegeri. Fiecare îşi alege „idolul” şi încearcă să-l slujească cu mare dedicaţie, jertfind totul în numele „interesului naţional”, pe care, evident, doar „liderul nostru” îl reprezintă. Iar pentru a-şi dovedi „eficienţa”, unii jurnalişti, bloggeri, analişti, formatori de opinie etc. apelează la „teorii conspiraţioniste”, alţii pur şi simplu inventează „bombe mediatice” pe care apoi le promovează pe căile care le au la dispoziţie.

Eu, personal, tot timpul am încercat să stau departe de astfel de „împărţiri” în „ai noştri” şi „ai lor”, dar se vede că unora nu le place acest lucru şi încearcă din răsputeri să mă „plaseze” în diverse „oale politice”. Astfel, de-a lungul timpului, am fost „al cui vrei” – şi „al lui Şor”, şi „al lui Dodon”, şi „al lui Usatîi”, şi „al lui Năstase”, şi „al lui Filat” etc. Eu nu mă supăr deloc la auzul acestor „concluzii raţionale” şi „informaţii din surse demne de încredere”. Prea multe am văzut şi prea multe cunosc ca să mă mai mire ceva în politica sau presa din Republica Moldova. În plus, am o agendă atât de încărcată încât nici nu mi-aş putea permite luxul să mă antrenez în astfel de polemici interminabile, în rezultatul cărora oricum fiecare rămâne la opinia lui. Mai mult ca atât, eu încerc să-i tratez cu înţelegere pe cei care lansează astfel de „bombe mediatice”, deoarece conştientizez confuzia în care au nimerit fără voia lor. Şi iată care e confuzia: eu conduc o companie de consultanţă şi promovare a imaginii, care activează în RM deja al doisprezecelea an. În această perioadă, la serviciile noastre au apelat circa 90% din cei care au făcut sau fac politică activă. Mulţi pur şi simplu nu înţeleg ce înseamnă o astfel de companie şi atunci când undeva apare informaţia că un actor politic a apelat la serviciile noastre, imediat apare şi asocierea „iată cine îl consultă pe politicianul sau partidul X”.

Dar pentru a înţelege cu ce se ocupă o companie de acest fel, trebuie să te interesezi ce servicii prestează. Spre exemplu, compania noastră are 52 servicii şi ele nu sunt dedicate numai politicienilor. La serviciile noastre apelează şi structuri internaţionale, şi agenţi economici, şi organizaţii de stat, şi organizaţii neguvernamentale etc. Dar dacă, totuşi, pe cineva îl interesează anume activităţile pe care le avem cu politicienii, ţin să menţionez că varietatea de servicii pe care le prestăm ne permite (teoretic) să colaborăm concomitent practic cu întreaga clasă politică din Moldova fără a intra în conflict de interese. Veţi întreba cum e posibil acest lucru? Simplu! Partidul X poate apela la serviciul nostru de monitorizare media; partidul Y poate apela la serviciul nostru de instruire, spre exemplu, la capitolul, discurs public; partidul Z poate apela la serviciul nostru de monitorizare a activităţilor politice în general din Moldova pentru a vedea unde e locul său în raport cu alţi actori politici etc. Atunci, când un partid apelează la noi, îi spunem sincer dacă la acea etapă putem presta serviciul respectiv sau nu. Regula de care ne conducem este: primul venit, primul servit. Noi nu facem diferenţe între formaţiunile politice – pentru noi, ele toate sunt egale şi le tratăm egal. Noi prestăm servicii, dar nu facem ideologia partidelor, nu ne implicăm în luptele pe care le duc reciproc, nu „facem scheme împotriva nimănui” etc. Sunt principii clare pe care toţi acei ce apelează la serviciile noastre le cunosc de ani de zile.

Mi-aş fi dorit mult ca acest lucru să-l cunoască şi jurnaliştii, moderatorii de emisiuni, bloggerii, analiştii politici, formatorii de opinie, toţi acei care, neînţelegând cu ce ne ocupăm noi (şi nu am inventat nimic nou – prestăm exact aceleaşi servicii ca şi companiile similare din alte ţări), încearcă „să pună lucrurile cap la cap” şi ajung la „concluzii senzaţionale”. Dacă e să-i credem pe unii, mai că nu compania noastră „conduce din umbră” marea parte a politicii din Republica Moldova. Desigur, aceasta ne ridică „cota de piaţă” şi ne-ar plăcea ca despre noi să se creadă asta şi în continuare, dar, din păcate, nu e adevărat. Suntem doar nişte oameni, care, având anumite capacităţi şi anumită experienţă, dezvoltă o afacere de succes în Republica Moldova.

Am considerat necesar să vin cu aceste precizări, deoarece, la startul unei noi campanii electorale, văd noi tentative de a ne plasa în nu ştiu ce tabere. Celor ce fac acest lucru, le-aş sugera să nu dea crezare tuturor „informaţiilor senzaţionale” pe care unii „binevoitori” le pun la dispoziţie. Stimaţi domni, s-ar putea ca respectivii „binevoitori” doar să vă folosească pe post de instrumente cu scopul de a-şi satisface anumite interese de moment. Dacă intraţi în posesia unor „informaţii senzaţionale” despre noi sau ajungeţi la „concluzii-bombă”, contactaţi-ne sau veniţi la noi la oficiu. Promitem să vă deschidem toate parantezele, să vă arătăm absolut deschis şi sincer tot cu ce ne ocupăm şi, cu titlu de bonus, să vă explicăm cum funcţionează astfel de companii. Sunt sigur că aceasta v-ar ajuta să fiţi mult mai pregătiţi în activitatea zilnică pe care o desfăşuraţi, deoarece veţi privi lucrurile dintr-un unghi de vedere de care nu aţi auzit până acum. Iar dacă nu veţi dori să faceţi uz de invitaţia noastră, cel puţin verificaţi de câteva ori orice informaţie ce vă este pusă la dispoziţie. Nu permiteţi nimănui să vă folosească pe post de instrumente în jocuri politice ascunse şi nu daţi motive să râdă de voi celor care cunosc situaţia cu adevărat.

Igor Volniţchi

P.S.: Pentru informare: Noi nu scriem textele nici unui politician din Moldova. De aia şi spuneam că fiecare informaţie trebuie verificată atent. Cei care se îndoiesc, pot lua acest text şi să-l trimită la expertiză împreună cu oricare alt text scris sau publicat de careva politician din Moldova.

P.S.2: Scuze pentru titlu, dar este exact în acelaşi stil ca şi unele „informaţii bombă” despre noi.

P.S.3: Dacă am lezat pe cineva prin acest material, îmi cer scuze. Scopul meu nu a fost de a leza pe cineva, ci pur şi simplu de a spune unor lucruri pe nume, în speranţa că cei ce se interesează de activitatea noastră vor fi puţin mai informaţi.

I.V.

Inapoi la arhiva noutaților