Am abordat în repetate rânduri, atât în 2022, cât şi în anul curent, tema autorizațiilor de construire, scoţând în evidenţă gravele probleme din acest domeniu şi venind cu unele propuneri. Cele mai noi date ale Biroului Naţional de Statistică m-au determinat să revin la subiect, căci, chiar dacă situaţia rămâne destul de încordată, fiind în continuare atestate descreşteri, totuşi, există şi motive pentru a face unele concluzii puţin mai optimiste.
Astfel, Biroul Național de Statistică informează că, în ianuarie-iunie 2023, au fost eliberate 1,6 mii autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, în descreștere cu 0,7% față de ianuarie-iunie 2022. În context, ar fi de notat că pentru clădiri rezidențiale s-au eliberat 1078 autorizații de construire, în descreștere cu 1,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru clădirile nerezidențiale s-au eliberat 520 autorizații în creștere cu 1% față de aceeași perioada a anului precedent. La capitolul clădiri rezidenţiale este îngrijorătoare în special situaţia din Chişinău şi UTA Gagauzia, unde s-au eliberat cu 47 (-8,5%) autorizaţii de construire și, respectiv, cu 14 (-18,2%) mai puţin. Însă, aceste date sunt oarecum atenuate de creşterile înregistrate la respectivul capitol în alte regiuni. În cazul clădirilor nerezidenţiale, Chişinăul şi UTA Găgăuzia se alătură trendului caracteristic altor regiuni, înregistrând uşoare creşteri – 3 autorizaţii (+3,7%) şi, respectiv, 6 autorizaţii (+7,6%).
Relevant în context este şi alt indicator – în ianuarie-iunie 2023, numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri în mediu rural a crescut cu 5,6%, iar în mediul urban a scăzut cu 7,9%, față de ianuarie-iunie 2022.
Deci, concluzia este că, chiar dacă la nivel de ţară, situaţia legată de autorizaţiile în construcţii parcă se ameliorează, în mediul urban rămâne problematică. Mai ales în Chişinău şi în Găgăuzia şi mai ales când e vorba de construcţii rezidenţiale. Însă, chiar şi aşa, putem face unele concluzii preliminare uşor optimiste. Aceasta dacă comparăm datele statistice invocate mai sus cu cele înregistrate pe durata întregului an trecut. Datele aceluiaşi Biroul Național de Statistică arată că, în anul 2022 s-au eliberat 3394 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, în scădere cu 17,6% față de anul 2021. Anul trecut au fost eliberate 2301 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în descreștere cu 24% față de anul precedent. Totodată, în aceeași perioadă au fost eliberate 1093 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale, în creștere cu doar 0,1% față de anul precedent.
În profil regional, în anul 2022 față de anul precedent s-a atestat o scădere a numărului autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale în următoarele regiuni: mun. Chișinău (-572 de autorizații sau -33,8%), Nord (-57 de autorizații sau -19,1%), Centru (-51 de autorizații sau -7,8%), UTA Găgăuzia (-49 de autorizații sau -23,7%). De asemenea, în anul 2022 față de anul precedent se atestă o descreștere a autorizațiilor de construire pentru clădirile nerezidențiale în următoarele regiuni: Centru (-42 de autorizații sau -13,3%), UTA Găgăuzia (-46 de autorizații sau -23,1%).
Paradoxal, dar, chiar dacă continuăm să avem descreşteri în acest domeniu de activitate important, constatăm o uşoară tendinţă spre îmbunătăţirea situaţiei. Însă, concluzii mult mai sigure vom putea face abia la final de an, când vom avea în faţă tabloul integru. Anume atunci vom putea spune dacă sunt semne de ameliorare a situaţiei legate de autorizarea în construcţii sau aceasta e doar o iluzie.
Viorel Godea,
Director general al companiei de construcţii „Lagmar”