Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la Bruxelles, astăzi, a avut întrevederi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, vice-președintele Comisiei Europene, dar și cu Președintele Parlamentului European, David-Maria Sassoli, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, la întrevederea cu Federica Mogherini a apreciat buna cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
„Am adus mulțumiri doamnei Mogherini pentru reacția promptă privind evenimentele legate de depășirea crizei politice în țara noastră, din iunie curent. Am subliniat că poziția comună a partenerilor externi în privința tranziției pașnice a puterii reprezintă o bună oportunitate pentru consolidarea democrației, implementarea reformelor, combaterea corupției, dar și pentru continuarea implementării Acordului de Asociere. Am abordat procesul de reglementare a problemei transnistrene, menționând impactul semnificativ al Uniunii Europene în promovarea măsurilor de consolidare a încrederii și îmbunătăţire a vieţii oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. În aceeași ordine de idei am comunicat doamnei Mogherini despre propunerea Ministrului Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, de a demara procesul lichidării munițiilor stocate în regiunea transnistreană. Am menționat faptul că această idee a fost susținută de consilierul Președintelui SUA pentru securitatea națională, John Bolton, în cadrul vizitei sale recente la Chișinău. La finele discuției am reiterat că consensul marilor actori externi în privința Republicii Moldova ne oferă posibilitatea să promovăm o politică externă echilibrată în baza statutului de neutralitate și reieșind din interesele naționale ale Republicii Moldova”, a precizat șeful statului.
Potrivit lui, la întrevederea cu David-Maria Sassoli a mulțumit membrilor Parlamentului European pentru susținerea majorității parlamentare și a noului Guvern de la Chișinău.
„Am dat asigurări domnului speaker că conducerea țării va continua implementarea Acordului de Asociere și a reformelor structurale. În context, am menționat că Republica Moldova optează pentru intensificarea dialogului cu Uniunea Europeană și consolidarea instituțiilor democratice din țară, fapt ce presupune combaterea corupției, investigarea minuțioasă a fraudei bancare, reforma justiției, etc. Totodată, mi-am exprimat convingerea că poziția consolidată a Președintelui, Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova cu privire la agenda internă și externă a țării va impulsiona cooperarea noastră cu partenerii externi, inclusiv cu Parlamentul European. În acest sens, am constatat cu satisfacție o comunicare productivă stabilită între dl. Sassoli și Zinaida Greceanîi, în cadrul vizitei Președintelui Parlamentului Republicii Moldova la Bruxelles, în iulie curent”, a mai scris Dodon.
Andriana Cheptine