Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exercitat dreptul la vot, informează CURENTUL.
„Vreau să le spun cetățenilor că alegerile acestea sunt despre puterea oamenilor, nu a politicienilor. Vreau să-i încurajez pe oameni să creadă în puterea lor. Astăzi cetățenii se pot elibera de hoți. Alegerile parlamentare sunt importante. Vreau să vă amintesc că Parlamentul administrează banii țării. Parlamentul este cel care votează legi. Eu am votat pentru un Parlament cinstit cu care să pot lucra”, a spus Președintele.
Totodată, Sandu a făcut un apel: „Dragi cetățeni, vă rog să vă faceți timp pentru cel mai important drum – drumul la secția de vot. De decizia de astăzi depinde cât de repede vom construi o țară bună pentru toți”.
În același timp, șeful statului a declarat că a primit semnale de acțiuni care să compromită procesul corect de alegeri. „Îndemnul meu pentru demnitarii de stat și conducătorii de instituții este să-și facă treaba așa cum spune legea, de altfel vor fi sancțiuni foarte dure”, a conchis Președintele.
Mihaela Conovali