[ X ]
Șeful statului: Așa cum am promis, banii vor ajunge la oameni oricât de tare s-ar împotrivi Sandu, Plahotniuc, Șor, Candu, Năstase
9 Iulie

Șeful statului, Igor Dodon anunță că salută faptul că în Parlament a fost asigurat cvorumul necesar, „pentru ca Guvernul să mai facă încă un pas important”, susține el, informează CURENTUL.

„Așa cum am promis, banii vor ajunge la oameni oricât de tare s-ar împotrivi Maia Sandu, Plahotniuc, Șor, Candu, Năstase și toată această Alianță a Haosului pe care ei au creat-o. Pentru modul în care au încercat să blocheze inclusiv astăzi ca banii să ajungă la cetățeni, să le fie rușine! În rest sunt sigur că oamenii o să-i judece la vot”, scrie Dodon, pe Facebook.

În același timp, șeful statului mai comunică: „Dacă Alianța Haosului PAS, PPDA și partidele oligarhilor Plahotniuc și Șor, nu vor depune moțiune de cenzură, Guvernul poate trece imediat la implementarea acestui pachet social pentru ajutarea cetățenilor. Dacă se va depune moțiune de cenzură, noi vom veni cu noi și noi soluții pentru ca banii să ajungă oricum la oameni”.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților