În perioada 18-20 aprilie, vicepremierul Mihai Popșoi va întreprinde o vizită oficială la Washington DC, unde va participa la reuniunea Dialogului Strategic Republica Moldova – Statele Unite ale Americii. În cadrul vizitei, ministrul Popșoi va participa și la Convenția Moldo-Americană.
Ministrul Popșoi va avea o serie de întrevederi cu oficiali americani printre care secretarul de stat adjunct al SUA pentru management și resurse, Richard Verma, asistentul special al Președintelui Biden, Michael Carpenter, co-președinții grupului de prietenie pentru Moldova din cadrul Congresului SUA, Michael Lawler și Deborah K Ross.
Totodată șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi va susține o lecție publică la Georgetown University, unde va discuta despre agenda de reforme a Guvernului de la Chișinău, consecințele războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra regiunii dar, și progresele în parcursul nostru de aderare la UE.