Șeful Biroului vamal Nord a fost reținut de ofițerii și procurori anticorupție în urma mai multor percheziții, efectuate, pe parcursul acestei zile, la biroul și domiciliul acestuia. Funcționarul este suspectat de abuz de serviciu, informează CURENTUL.
Potrivit ordonanței procurorului, șeful Biroului, urmărind un interes personal, ar fi dat indicații unor subalterni de-ai săi să creeze intenționat impedimente unui agent economic, specializat în importul de lemn netivit din Ucraina. Acesta ar fi fost supus unor verificări suplimentare mai aspre, fiind obligat să achite taxe vamale neîntemeiate. Asta chiar dacă agentul economic era în lista contribuabililor mari care beneficia de un regim facilitat în vamă. Concret, chiar dacă agentul economic era pe coridorul verde, la indicația șefului BV Nord, acesta era transferat pe culoarul roșu, ceea ce presupune un control mai riguros. Chiar și așa, în urma acelor verificări nu au fost identificate nereguli sau alte abateri, ceea ce denotă o hărțuire intenționată a agentului economic.
Ca rezultat al acțiunilor ilegale ale colaboratorilor vamali, agentul economic ar fi fost nevoit să returneze marfa în Ucraina, motiv pentru care, bugetul de stat nu a primit plățile vamale care puteau fi achitate, iar firmei i-a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 200 000 de lei.
Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, funcționarul a fost reținut pentru 72 de ore.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal. Acest gen de infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de peste 2000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Amintim că, bănuitul figurează și într-un alt dosar pornit pe faptul neglijenţei de serviciu admise de acesta. Cauza a fost expediată în judecată şi, chiar dacă procurorii au cerut suspendarea acestuia din funcţie, Serviciul Vamal a respins demersul acuzatorilor, inculpatul continuând să activeze.