Procurorii din cadrul Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) l-au reținut astăzi pe șeful Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug. Instituția a confirmat informația pentru corespondentului Sputnik Moldova, transmite CURENTUL.
„Șeful Agenției de Dezvoltare regională Nord, Ion Bodrug a fost reținut în urma perchezițiilor. Este vorba de un dosar legat de achiziționarea autospecialelor pentru colectarea deșeurilor. Acest proiect a fost falsificat”, a comunicat reprezentantul serviciului de presă al Procuraturii.
Potrivit sursei este vorba de suma de 2 milioane de lei. Finanțarea a venit din partea Guvernului german, iar beneficiar a fost ADR Nord. Bodrug este bănuit că ar fi avut o înțelegere cu compania „Est Auto Lada”.
„Acum au loc percheziții la această companie. Deocamdată este reținută o singură persoană – șeful ADR Nord”, a precizat Procuratura.
Potrivit oamenilor legii, au fost semnate acte falsificate care se referă la parametrii tehnici în cazul a două autospeciale. Mașinile urmau să fie transmise primăriei orașului Fălești.
De notat că Ion Bodrug este vicepreşedinte al organizaţiei teritoriale Bălţi a Partidului Democrat din Moldova (PDM).
Potrivit unui comunicat de presă al PCCOCS, suma contractului pentru achiziționarea autospecialelor este de 2,4 mln. de lei. Profitul în urma schemei este de un milion de lei.
Dacă persoanele inculpate vor fi găsite vinovate de comiterea infracțiunilor imputate, acestea riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Cristina Pendea