[ X ]
Șefa statului a promulgat Legea cu privire la votul prin corespondență
14 Mai

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la votul prin corespondență. Decretul a fost semnat la 8 mai curent, informează CURENTUL. 

Legea cu privire la votul prin corespondență a fost votată, în lectură finală, de Parlament la 26 aprilie 2024.

Votul prin corespondență urmează să fie pilotat, în cadrul scrutinului din toamna 2024, în următoarele țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda.

Pentru a vota prin corespondență, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.

Inapoi la arhiva noutaților