Președintele Maia Sandu s-a întâlnit ieri cu un grup de jurnaliști, experți din societatea civilă și formatori de opinie, care au dat curs invitației la o discuție despre referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează CURENTUL.
Întrevederea a fost prima dintr-o serie de consultări care vor avea loc în perioada următoare și vor include reprezentanți din comunitățile locale, mediul privat, societatea civilă, formatori de opinie, jurnaliști, oameni din diverse ramuri ale economiei și vieții socio-culturale, precum și partide politice.
Maia Sandu a menționat că a inițiat referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, astfel încât, cetățenii să-și expună voința cu privire la viitorul țării. Șefa statului a spus: „Republica Moldova se află la o etapă crucială când țările Uniunii Europene au votat pentru a începe negocierile de aderare a țării noastre la blocul comunitar. Acum este rândul cetățenilor noștri să se pronunțe că asta vor – să mergem înainte, să construim o țară cu adevărat europeană, unde domină pacea, stabilitatea și bunăstarea”.